Ce este softulmeu.ro?


Vrei să afli mai multe despre noi? Iată cum vedem noi realitatea și cui ne adresam, ce facem ca să fie mai bine și cum reușim.

softulmeu.ro este software personal pentru afaceri mici

Lumea modernă ne cere să facem lucrurile altfel și pretinde ca ne-a făcut viața mai ușoară: oportunitățile sunt la tot pasul. Este foarte simplu să-ți faci un shop online și să comunici pe email cu clienții, echipa și furnizorii. Comunicăm și ne promovăm pe Facebook și alte social media. Fiecare avem poate un program de evidență contabilă sau de facturare iar unde nu avem altceva forțăm limitele Excel-ului și ne construim ceva ajutător. Cumva ne construim un sistem de unelte care să funcționeze după cum ne dorim.

Însă detaliile ne omoară în fiecare zi. Contabilitatea nu este a noastră ci a fiscului și nu ne dă informațiile de care avem nevoie când avem nevoie. Comanda clientului nu se transforma singură în factură și nici nu se leagă singură de oferta. Calendarul nu se încarcă singur cu termene de livrare. Ne chinuim cu online banking și suntem forțați să lucrăm cu sistemele clienților sau furnizorilor care le fac lor viața mai ușoară. Facem liste peste liste în Excel, ne gestionăm manual proiectele, lucrările, numerele curente … și facem multe greșeli.

Învățăm despre softuri specializate: ERP, CRM sau alte acronime însă nu găsim ceva pe modelul nostru. Ar putea fi adaptate însă prețul este exorbitant. Iar dacă am face un efort am câștiga mai puțin decât ne așteptăm pentru că astfel de soluții prefabricate ne impun să ne schimbăm modul de lucru. Cu toții ne-am lansat afacerea pentru că vrem să facem altceva sau altfel în domeniul nostru și de aceea software-ul dezvoltat pentru alții nu rentează pentru noi.

La softulmeu.ro credem ca softul trebuie construit în jurul tău păstrând ceea ce ai făcut să meargă. Tu ești compozitorul și dirijorul iar softurile tale sunt orchestra ta.

Ce face softulmeu.ro pentru mine?

softulmeu.ro te ajută să-ți rezolvi cea mai presantă problemă care iți aduce cele mai multe beneficii (aplicăm principiul lui Pareto). Citește mai departe despre ce probleme am rezolvat, ce software am construit și putem refolosi și cum rezolvăm situațiile noi.

Fă-ți upgrade la software într-un mod eficient

Nu trebuie să cumperi un întreg ERP sau CRM doar ca să-ți poți automatiza calculul facturii pe baza lucrărilor livrate. Dacă evidența zilnică sau periodică a lucrărilor, încasărilor sau derulării contractelor este importantă pentru tine, asta trebuie să primești. Dacă stocul critic este important pentru afacerea ta ar trebui să poți fi notificat după cum ți-e la îndemâna .. și atât. Oferta către client să se lege de antecalcul? să o poți compara cu postcalculul după livrare, înainte sau când iți este necesar? N-ai nici un motiv să plătești prea mult pentru ceva atât de simplu sau să aștepți luni de zile până începi sa-l folosești.

Ce aducem noi?

softulmeu.ro a evoluat în cei +7 ani de cercetare-dezvoltare după nevoile clienților noștri.

Cel mai des ni s-a cerut o bază de date bine pusă la punct, ușor de accesat și de folosit motiv pentru care putem crea o astfel de soluție completă cu toate listele și formularele de care ai nevoie în doar câteva ore. Foarte des clienții noștri au cerut emitere automată de contracte, comenzi și facturi în format Word, Excel sau PDF și care să poată fi trimise automat pe email. Sau doar notificări pe email. Știm că este foarte util să poți vedea termenele într-un calendar pe care sa-l poți filtra cum vrei. Deseori primești informații în format .csv sau .xls pe care vrei sa le încarci în softul tău. Toate listele din softul tău (clienți, contracte, comenzi, proiecte, lucrări, livrări, stocuri, vânzări etc.) sunt exportabile în Excel și toate rapoartele pot popula automat un șablon de Excel care-ți pivotează, sortează și afișează grafic datele după cum vrei. Sau poate vrei doar să ai propriul tău backup în formatul cu care ești obișnuit.

Mobile este la modă dar poate fi și software util pentru firma ta. Fie că-ți dotezi forța de vânzare sau operativă pe teren, ai nevoie de o soluție pentru șefii de echipă din hala de producție sau doar te informezi în timp real softulmeu.ro este mobile friendly și în același timp o bază de date online adevărată cu toate funcționalitățile de mai sus.

Ce face softulmeu.ro cu ce nu cunoaște?

Asimilează. Credem că dacă tu ai nevoie de o funcționalitate nouă și alții o vor cere.

Casa de marcat fiscală de pe tabletă prin Bluetooth. Cum ți se pare ideea de a putea lucra cu o bază de date online pe tabletă și de a putea printa bonul fiscal direct de pe tabletă, prin Bluetooth la o casă de marcat fiscală mobilă? Am făcut-o deja.

Alerte prin SMS. Sună interesant nu? să poți trimite un mesaj prin SMS la o lista de distribuție printr-un partener autorizat. S-ar putea să nu fie suficient de ieftin asa că putem să trimitem printr-o aplicație specializată pe un Android, pe cartelă.

Call Center prin VOIP. Asta chiar sună! La tine sau la clienții tăi. Nu-i asa că ar fi util să vezi automat fisa unui client care te sună? Am făcut-o și pe asta.

Analiza MEMOQ pentru traduceri. O firma de traduceri știe despre ce este vorba și cat de util ar fi sa poți introduce în baza de date rezultatul analizei unui document. Calculul costului de traducere nu mai pare atât de dificil pentru o comanda de sute de documente, nu?

Cum funcționează softulmeu.ro?

Află cât de importanți sunt oamenii la softulmeu.ro, ce metodă de lucru folosim și ce tehnologie stă la baza succesului nostru.

Profesioniștii softulmeu.ro

De cele mai multe ori prima persoană pe care o întâlnești la softulmeu.ro este un consultant cu experiență certificat de softulmeu.ro.

Majoritatea colegilor noștri încep ca dezvoltatori sub îndrumarea unui consultant. După ce cunosc în detaliu platforma softulmeu.ro încep să asiste la proiectarea soluțiilor pentru clienții noștri. După ce livrează cu succes câteva aplicații concepute și dezvoltate de ei înșiși devin consultanți suficient de bine pregătiți ca să te introducă în universul softulmeu.ro.

Află mai multe despre profesioniștii softulmeu.ro pe LinkedIn.

Metoda softulmeu.ro

Prima întâlnire cu un consultant softulmeu.ro este cumva atipica. Nu va insista cu prezentarea sistemului nostru, nu va pierde timpul. Consultantul softumeu.ro va începe să lucreze la soluția pentru tine de la prima întâlnire ascultându-te și ajutându-te sa identifici problema care o data rezolvata iți aduce cele mai mari beneficii.

La softulmeu.ro ne străduim să punem în fața clientului nostru prima varianta a soluției cât mai rapid, chiar de la următoarea întâlnire. Aplicăm astfel principiile de baza ale agile software development și prin aceasta ne asiguram pentru noi și clienții noștri toate beneficiile unui sistem modern de dezvoltare software. Fiecare variantă prezentată clientului este stabilă și pregătită pentru utilizare și ne asigurăm continuu că firul de dezvoltare nu deviază. Astfel la softulmeu.ro nu facem soft inutil iar investiția clientului este bine protejată.

Considerăm că suntem la jumătatea proiectului când clientul începe să lucreze pe bune cu soluția proprie și personală la softulmeu.ro. Pentru ca numai după ce software-ul este folosit în condiții reale apar cele mai bune idei de optimizare. Aceasta este perioada cea mai interesantă din colaborarea ta cu softulmeu.ro în care vei vedea automatizări care-ți fac viata mai ușoară la care nu te-ai gândit.

Te-ai bucurat când ți-ai creat propriul model de ofertă, când ți-ai făcut regulile de sortare a emailurilor sau când ai conceput un Excel deștept pentru afacerea ta? softulmeu.ro este o experienta similară – te împlinește și te duce mai departe. Îți depășești frustrările provocate de multele unelte care nu lucrează împreună și cum vrei tu.

softulmeu.ro este softul tău personal pentru afacerea ta.

Tehnologia softulmeu.ro

Am avut ideea softulmeu.ro într-o perioadă în care am schimbat câteva joburi prin firme mai mari sau mai mici care se luptau cu tehnologia de care dispuneau ca să livreze o soluție cat mai bună clienților lor. Din dorința de a face lucrurile mai simple s-a născut LWAS, platforma open-source care susține profesioniștii softulmeu.ro.

În cele mai dese cazuri nu avem nevoie de programatori care să dezvolte soluția unui client ci doar de cei care lucrează direct cu clientul, consultanții softulmeu.ro. Exact ca și beneficiarul, consultantul are nevoie de unelte care să știe să se combine într-o soluție unica pentru fiecare fără sa tragă după ele greutatea unui sistem prefabricat.

Astfel putem să livrăm clienților noștri software-ul simplu, rapid și ieftin de care au nevoie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s