Despre cloud-ul softulmeu.ro


Ei bine nu este cloud ci altceva … SaaS (Software as a Service). Înseamnă mai mult decât cloud pentru că implică și toate serviciile posibile pentru ca tu să folosești softul pe care îl livrează.

Orice soft necesită un server pe care trebuie sa-l cumperi cu sistem de operare si să-l configurezi cu toate celelalte softuri necesare (nu doar antivirus). Iti mai trebuie licență si servicii de instalare si configurare iar odată instalat necesită securizarea accesului, backup periodic, actualizare si mai ales migrarea datelor pe versiunile noi. Dacă vrei sistemul online ai nevoie de mult mai multe, cel mai simplu închiriezi un server la un datacenter specializat. Iar dacă ceva se strică fie si doar un update de Windows problematic tot tu trebuie sa rezolvi sau plătești pe altcineva. Adaugă și un pachet de dezvoltări ulterioare pentru că afacerea ta nu stă pe loc si ai nevoie de soft conform noilor tale nevoi. Toate acestea le face softulmeu.ro pentru mentenanța aplicațiilor tale.

Află mai multe despre cât de ușor este softulmeu.ro și cât de sigure sunt datele tale pe net la softulmeu.ro. Află ce schimbări trebuie să faci ca sa treci la softulmeu.ro, dacă datele mai sunt ale tale și dacă păstrezi doar pentru tine ce-i al tău sau cât de rău poate fi dacă iese rău. Suntem foarte încrezători în noi înșine 🙂

Cât de ușor este softulmeu.ro?

La softulmeu.ro și noi folosim … softulmeu.ro pentru administrarea afacerii! O perioada de timp nu am avut nevoie de un software anume creat pentru noi, ne-am descurcat foarte bine cu ce aveam la îndemâna (Excel, evident). Am știut că trebuie să ne mutăm datele într-un soft creat special pentru noi când am început sa avem dificultăți de evidenta a problemelor, când echipa s-a mărit și activitatea i-a trimis pe unii pe drumuri pe alții la birou și când emiterea facturilor a devenit un proces în sine. Nu ni s-a întâmplat totul deodată.

Așa că la softulmeu.ro soluțiile noastre cresc cu afacerea și nu conțin niciodată funcționalități minunate, inutile și care încurcă lucrurile cum vezi în ERP-urile si CRM-urile care-ți sunt prezentate. Întotdeauna este în ele o poveste frumoasa, doar că nu a ta.

Cum arată datele mele în softulmeu.ro?

La softulmeu.ro, fie că este vorba de un program pentru evidență proiecte, contracte și oferte, facturare, planificare lucrări sau monitorizare producție, gestiune sau orice altceva ai nevoie în firma ta datele tale arată așa cum te-ai obișnuit. Un dialog tipic pentru primul contact cu soluția personală CRM la softulmeu.ro:

client: unde sunt datele mele despre contracte?
consultant softulmeu.ro: aici aveți lista de contracte, intrați pe detalii în fisa unui contract
client: da, e totul aici; cum am putea să …

Datele nu trebuie sa fie împărțite altfel pentru că așa a fost făcut softul și nu poate fi schimbat. La softulmeu.ro este mai eficient să creăm de fiecare dată de la zero soluția pentru fiecare client pentru că putem să dezvoltăm software făcut pentru tine la prețurile de achiziție ale software-ului făcut pentru alții. Sau mai ieftin.

De ce să renunț la softurile pe care le folosesc?

Nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce merge. Credem că vii la softulmeu.ro pentru ca ceva nu merge sau nu ai soluție și doar acel ceva trebuie schimbat.

Toți clienții noștri își păstrează modelele de contract, comanda, ofertă și factură – pur și simplu se vor completa automat. Cei mai multi avem cel puțin un Excel cu care ne-am obișnuit, îl putem păstra. Dacă folosești în firmă un anumit program de contabilitate softulmeu.ro va încerca sa-l integreze ca să nu trebuiască sa introduci datele de două ori. Echipa ta obișnuiește să trimită notificări pe e-mail despre lucrările firmei? softulmeu.ro va face la fel, automat sau nu după cum e cazul.

Când vii la softulmeu.ro procesele de lucru din firma ta de care ești mulțumit nu se vor schimba. Te vom ajuta să le pui la punct și pe celelalte.

Mai sunt datele ale mele?

La softulmeu.ro nu suntem doar furnizori de software ci și consumatori. Pe lângă propriul nostru serviciu folosim serviciile Google pentru business, Microsoft Office 365, LinkedIn, Facebook, WordPress.com și altele. Ne inspirăm din felul în care cei mai mari furnizori de servicii SaaS își fac treaba și ne punem același întrebări ca orice alt utilizator.

Știm că este important să ai acces la datele tale de oriunde, oricând de aceea softulmeu.ro este un serviciu online. Pentru ca este mobile friendly ai acces la aplicațiile tale la softulmeu.ro de pe orice dispozitiv cu acces la Internet și poți trece de la unul la altul cu ușurință. Dacă ești la birou și trebuie să te miști poți continua pe mobil ce ai început pe laptop – ni se întâmplă și nouă.

Cu toții avem preferințe față de softurile cu care lucram de aceea la softulmeu.ro ne străduim să le integram și pe ale tale ca să-ți facem viata mai ușoară. Avem cazul unei firme de traduceri pentru care softulmeu.ro importă rezultatul analizei făcută de un alt soft în aplicația de management de proiect, obține costul serviciului și-l include mai departe în factura lunară, pe care o generează și o trimite pe email. O agenție de turism își administrează rezervările, emite formularele de călătorie cu care și-a obișnuit clienții și înregistrează doar o dată miile de facturi în programul de contabilitate iar softulmeu.ro le unește pe toate. Sau o firma de distribuție cu propriul ERP în funcțiune a primit de la softulmeu.ro un soft pentru call center care-i permite operatorului să vadă în timp real fisa contabilă a clientului cu care vorbește prin Internet fără să schimbe nimic din ceea ce mergea deja.

Cât de sigur este softulmeu.ro?

Pentru că este SaaS și nu cloud, softul pentru firma ta poate fi cât de sigur ai nevoie sa fie. softulmeu.ro poate fi rețeaua ta proprie și/sau serverul tău propriu dacă așa vrei sa fie, administrate de profesioniști care cu asta se ocupă în fiecare zi, toată ziua.

Este foarte mult pe net despre cat de sigur este software-ul online, cloud-ul și în general Internetul însă noi credem că trebuie să ne gândim la mai mult decât atât. Toți trimitem emailuri în fiecare zi și postăm frecvent pe Facebook s.c.l. dar avem grijă să nu fie informații prea sensibile. Toți vorbim despre afacerea noastră și cum facem noi lucrurile altfel însă avem grijă să nu dăm chiar totul. Toți investim timp, bani și energie în tot felul de proiecte însă de regula le alegem pe cele din care câștigăm cel mai mult și pierdem cel mai puțin.

La softulmeu.ro ne îngrijim de securitatea datelor tale, de păstrarea secretului tău profesional și de siguranța investiției tale în noi.

Cât de sigure sunt datele mele la softulmeu.ro?

Care este cel mai sigur sistem online? Online banking! Cei mai mulți oameni și cele mai multe firme preferă să-și administreze banii online și fac asta fără grija că ar putea să rămână fără ei din cauza asta.

La softulmeu.ro considerăm că datele tale sunt cel puțin la fel de importante ca banii tăi sau ai firmei tale, de aceea oferim aceleași mecanisme de securitate ca și online banking.

Te rugăm să verifici în softul tău online de bancă următoarele elemente de securitate pe care le primești la softulmeu.ro:

print-screen info conexiune criptata

  1.  Acces online securizat prin:
    1.  Utilizator și parola. Ar trebui să ai câte un utilizator pentru fiecare persoană care are acces la contul tău. Astfel știi cine a făcut orice in contul tău. Fiecare utilizator ar trebui să fie protejat de o parolă.
    2. Protocol securizat

      https://

      Serverul pe care-l accesezi ar trebui să fie autentificat astfel încât nimeni să nu-ti poată fura datele de conectare. Toată comunicarea online ar trebui sa fie criptată astfel încât nimeni să nu poată trage cu ochiul la ce faci tu.

    3. Protecție parolă contra unui încercărilor de spargere. Fie blocarea automată a contului la introducerea repetată a parolei greșite fie protejarea acesteia cu cod care nu poate fi citit de un soft robot (cod captcha).
    4.  Token. Al treilea nivel de autentificare decât utilizator si parola este de cele mai multe ori un dispozitiv (token) care generează un număr aleatoriu ce trebuie introdus dupa parolă
  2.  Backup. De regulă nu este sub controlul tău însă ar trebui să știi că pentru tot sistemul de bancă există o solutie de backup pregătită pentru recuperarea chiar si din dezastre naturale.

Dacă softul tău online de bancă face mai multe pentru siguranța banilor tăi spune-ne! Datele tale pot fi la fel de securizate la softulmeu.ro.

Cât de secret mai este know-how-ul meu?

Cum îți protejezi know-how-ul când angajezi un om nou în firma ta? îi aloci o responsabilitate limitată și îl introduci pas cu pas în echipă și în rolul lui. Vei găsi foarte convenabilă propunerea consultantului softulmeu.ro de a începe cu atacarea unei probleme punctuale care rezolvată îți aduce cele mai mari beneficii. Nu poți face asta cu un ERP sau un CRM prefabricat – iți vor cere o analiză a proceselor firmei înainte de implementare, adică exact know-how-ul tău se va transmite către ei încă înainte de a începe sa le folosești softul.

La softulmeu.ro credem ca orice firma trebuie sa construiască o relație de încredere cu partenerii ei pe termen lung iar softulmeu.ro este un astfel de partener pentru toți clienții săi. Dacă know-how-ul tău este important pentru tine ai tot ce-ți trebuie ca să rămână secret și în același timp să beneficiezi de softulmeu.ro.

Contractul cadru softulmeu.ro este foarte cunoscut printre clienții noștri pentru ca este unul dintre cele mai simple: are doar două pagini! La fel cum Google este faimos pentru simplitatea paginii sale de căutare pentru că pune accent pe ceea ce este important pentru utilizatorii săi și softulmeu.ro menține un contract minimal din care alocă nu mai puțin de jumătate pentru ceea ce este important pentru noi toți: confidențialitatea.

Cât de sigură este investiția mea?

Cu +7 ani de dezvoltare, softulmeu.ro este susținut de o firmă ca și a ta, DB2NET SOFTWARE SRL înființată în 2013 ca urmare a aportului investitorilor noștri. Ca și tine și noi lucrăm în fiecare zi pentru succesul și continuitatea afacerii noastre. Anii de dezvoltare, consultanții certificați, clienții noștri, proiectele reușite și încrederea investitorilor noștri ne confirmă că softulmeu.ro este pe termen lung.

La softulmeu.ro este OK să te răzgândești oricând iar noi îți facem schimbarea cat mai simplă. Știm că trebuie să-ți fie ușor să-ți salvezi oricând datele introduse în softulmeu.ro asa că-ți oferim datele în formatul tău obișnuit: Excel. De cele mai multe ori pornim de la un Excel, al tău și poți să-ți salvezi datele într-un Excel organizat în același fel sau asemănător. Este înțelept ca cel puțin la început sa ai și backup-ul tău pe care-l poți înțelege și controla, cu care ești obișnuit să lucrezi. Nu trebuie sa depinzi de noi. Cate firme de software îți oferă asa ceva?

softulmeu.ro este susținut de o tehnologie open-source, LWAS. Nu credem ca știi să programezi dar poți oricând să iei lucrurile pe cont propriu fără sa pierzi nimic, nici măcar timpul petrecut la softulmeu.ro. Este foarte simplu:

  1. Solicita consultantului softulmeu.ro să-ți descarce aplicația
  2. Descarcă runtime-ul LWAS
  3. Instalează și configurează-ți aplicația. Atenție, sunt necesare cunoștințe de IIS si ASP.NET – cea mai răspândită tehnologie Microsoft pentru web (adică nu-ți va fi greu sa găsești pe cineva).

softulmeu.ro este software personal pentru afaceri mici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s